cupru

Cuprul este unul dintre purtătorii de oxigen din plantă, acționând similar fierului în procesele oxidoreductive.
Este o parte structurală a plastocianinei, proteina cloroplastică responsabilă de transportul de electroni între fotosistemul II și fotosistemul I în fotosinteză.
Face parte din enzima citocrom c oxidază, enzima respiratorie responsabilă de catalizarea transferului de electroni la oxigen în cristele mitocondriale.
Cuprul este o componentă a complexului enzimatic fenolază, care este implicată în oxidarea fenolilor.
Cuprul este, de asemenea, legat de biosinteza ligninei, deoarece formează unii dintre precursorii acesteia.

ABSORBŢIE
Rădăcinile absorb cuprul sub formă de ion Cu+2 în solurile aerate și ca ion cupros Cu+ în solurile sărace în oxigen sau inundate.
Cuprul poate fi absorbit și de plantă prin aplicare foliară.
Forma divalentă poate forma chelați atât în ​​sol, cât și în soluții de nutrienți, așa că trebuie monitorizată pentru a evita o posibilă toxicitate.

DEFICIENȚE

Cuprul este de obicei întotdeauna disponibil în sol, așa că deficiența sa nu este frecventă.

Primele simptome ale deficitului de cupru apar pe frunzele noi din cauza imobilității acestui micronutrient. În stadiul inițial al acestei deficiențe, frunzele încep să se onduleze și prezintă o ușoară cloroză cu pete necrotice în unele cazuri. Un alt simptom al deficienței acestui element este reducerea lignificării, datorită rolului său în biosinteza ligninei și acumularea de fenoli, deoarece este un cofactor pentru enzima fenolază.

Dacă deficiența progresează, frunzele noi vor fi mai mici, mai mate și se pot chiar ofili. Din cauza necrozei meristemelor apicale, ramurile laterale pot fi împiedicate în dezvoltarea lor.

Un exces de fosfor, potasiu și alți micronutrienți poate avea un efect antagonist asupra absorbției cuprului de către plantă.